Creatorii de Nunți Sau cum să ai o nuntă perfectă!

Știam din auzite ce face un wedding planner, însă nu am crezut vreodată că vom avea nevoie de unul sau chiar că, după nuntă, vom considera că este cea mai deșteaptă decizie pe care am luat-o!

După ce am primit inelul magic, cu fericire în suflet,am început sa mă documentez conștiincios despre tot ce presupuneo nuntă. Am mers la târguri și am întrebat prietenii, că doar sunt o persoană organizată și bună la toate. Cu cât mă afundam însă mai mult în detalii și cu cât înțelegeam mai bine amploarea evenimentului, euforia scădea iar luminița de la capătul tunelului începea să pâlpâie… Problema nu era doar să cauți și să găsești – locație, formație, fotograf, videograf, rochie etc. – ci să îți și placă ție și invitaților, să fie la preț bun dar mai ales să fie disponibil/ă!

Aflându-ne în această situație confuză am acceptat să luăm masa, eu și viitorul soț, cu Adriana de la Creatorii de Nunți, pentru o discuție fără obligații. Când am auzit câte știe despre nunți, ce bine este pusă la punct cu tot ce există pe piață și cât de simplu părea totul din perspectiva ei, am văzut în ea salvarea noastră și am acceptat să o lăsăm să ne ajute.

Colaborarea cu cei de la Creatorii de Nunți ne-a adus foarte multe beneficii și ne-a scăpat de multe bătăi de cap. Pe lângă profesionalismul și răbdarea cu care ne-au răspuns la fiecare întrebare sau susținerea morală și sfaturile pe care le-am primit pe toată perioada pregătirilor, am primitcâte o listă amplă cu variante de fotografi, videografi, trupe de cover-uri și trupe de muzică populară care erau disponibili la data dorită, pentru a evita situația în care ne plăceade cineva și rămâneam apoi dezamăgiți de indisponibilitate. Bineînțeles, atunci când am dorit să aflăm o ofertă de la un artist care nu era în listă, o primeam în câteva zile.

Prima locație am ales-o singuri. Spun prima deoarece, după 3 săptămâni de la semnarea contractului, am rămas fără ea. Clădirea întra în renovare fără termen limita iar toate evenimentele din anul 2016 fuseseră anulate. Nervoși și panicați, am apelat la Adriana, care în aceeași seară a venit la noi cu o listă de 15 posibile locații care mai aveau date libere în 2016, toate contactate în prealabil. Incredibil, însă în 7 zile aveam avansul înapoi, contractul semnat la noua locație și noul avans achitat. Nu știu ce ne-am fi făcut fără ajutor iar noua locație s-a dovedit a fi mult mai potrivită pentru nunta visurilor noastre!

Pe toată perioada pregătirilor, Adriana a ținut legătura cu furnizorii și ne-a ajutat să luăm cele mai bune decizii, la timp. Trebuie precizat faptul că ea nu doar ne-a organizat nunta, ci ne-a ajutat sa simtim ca o organizam după bunul plac, am pus mult suflet încât să ne reprezinte 100%, iar Adriana ne-a organizat pe noi. 🙂

Fiecare invitat în parte a fost sunat și a primit toate detaliile despre ora și adresa ceremoniei de la biserică, ora și adresa petrecerii iar pentru cei care au fost cazați la hotel, adresa hotelului. În acest fel invitații au putut salva numărul de telefon al Adrianei și au putut să o contacteze pe ea cu orice întrebare ar fi avut, chiar și în ziua evenimentului.

Cu o zi înainte de eveniment am primit desfășurătorul stabilit cu profesionalism. Atât noi cât și foto-video, părinții, nașii și invitații mai apropiați au știut dinainte programul pentru a se putea organiza cum trebuie.

Odată ajunși la locație, după ce i-am întâmpinat noi, invitații au fost preluați și conduși la mese de câteva domnișoare prezentabile. Aranjamentele florale și buchetele de la Flor Ali, care au arătat exact așa cum ne-am dorit, au încântat privirile tuturor.

Nunta a ieșit mai bine decât ne așteptam, noi ne-am distrat grozav, iar invitații noștri nu voiau să mai plece.

Deși ne simțeam fără griji și stăpâni pe situație, știam că fără omul din umbră, care ne spunea mereu ce urmează și ce avem de făcut, evenimentul nu ar fi fost la fel!

Știți cum se spune, că o nuntă este greu de organizat și foarte stresantă, că în seara evenimentului mirele și mireasa nu au timp să se distreze și este o bătaie de cap de care mulți preferă să scape cât mai repede… greșit! Noi ne-am distrat extraordinar și am repeta nunta în fiecare an! 🙂

Pe această cale vrem să mulțumim întregii echipe Creatorii de Nunți! Vă mulțumim pentru un eveniment excepțional și un sprijin moral fără de care am fi fost, cu siguranță, mult mai stresați. La cât mai multe nunți perfecte!

Cristina & Cătălin, 21 mai 2016

Multumim Mihai Trofin pentru fotografii.